Peștișorul de aur
Pe o margine de mal,
Oglindindu-și chipu-n val,
Stă copila de pescar,
Mai scrutează pân' la far.
Așteaptă, dusă de gând,
Cu trupul ei prea plăpând,
Mult vestitul peștisor,
Sub un plaur plutitor,
Ca s-o scape de belea
Că tot mai rău sărăcea,
Ori să-i ia necazut tot,
Să-l arunce ca pe-un ciot.
Tatăl ei, bătrân pescar,
Înfruntând valul barbar,
Rătăcea prin ceața grea
Lăsată ca o perdea.
Spera să prindă la pești
Mulți și mari, ca în povești.
Ocolind un nou ostrov,
Răpus, până la istov,
Este foarte-ncrezător,
Dar vrăjitul peștișor
Ce-mplinește trei dorinți,
E vrăjit la noi în minți.
Scufundând năvodul gol,
Apa nu-i dădu obol.
Când îl scoate la liman,
Vede că totu-i în van.
Bătranul pescar, tăcut,
Cu sufletul greu, de lut,
Privește îngândurat
Coșul neîndestulat.
Cârmește barca spre mal
Dus de spumegatul val,
Trăgând la vâsle ușor
Spre hanul pescarilor.
La cherhana merge-nvins
Cu un coș de pește prins,
Dat pe niscaiva bănuți
De și peștii-au rămas muți.
Abătut, sărmanul moș
Răstignit, precum Hristos,
Merge-ntins până la han
Dând pe gât ultimul ban.
Spre coliba lui pașea
Trei cărări împleticea,-
Sărăcia sta pe loc
Nu venise-al ei soroc.
Fata văzând că-i mâhnit,
Cheltuind nesăbuit
Ultimul bănuț pe pești,
Nu mai crede în povești.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.