Babilon II
cuțitul ce-a ajuns la dincolo de os
și dincolo de tot ce nu mai doare
ar fi un simulacru valoros
să ridicăm din el ceva spre soare
și atunci aici al doilea Babilon
din sticlă și inox și lut la temelie
ar împăca superlativul unui don
cu un popor în prag de nebunie
cu foc de artificii și mortar
am incleșta metalul din petarde
și sticla care lacrimi de cristal
a transformat ușor în miliarde
zăpada de aprilie subit
căzută în noroiul țărișoarei
e tot ce-a mai rămas de neclintit
și mai de preț din mazilitul cioarei
prin ea poporul nostru turbulent
croiește pârtie spre propriul amvon
să mai sacrifice din banul sau strident
și-n cinstea președintelui dodon
și ca să vezi se mișcă turnul meu încet
și tot mai des s-aude -выше*- ниже*
de parcă turnul lui vladimir peresvet
de grafica latinilor se frige
o singură sperant-a mai rămas
c-ar rezista al doilea Babilon-
marchizul de grozesti de carabas
pe esafot... alături de dodon
dar nu. Poporul e anihilat
bătut de cahlă, transformat în oaie
cu suflet de siberii înghețat
și cu ușorii ușii strânși de ploaie
iar turnul crește. Pe la bucurești
s-aude iar o moțiune de cenzură...
când oare Doamne babilonul de grozesti
din ochii Țării va esi pe gură?!!
*выше*- în l. rusă: mai sus
ниже*-în l. rusă: mai jios
poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre zăpadă
- poezii despre valoare
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre sacrificiu
- poezii despre pârtie
- poezii despre președinte
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.