Fluturii de la sălcii
(anul acesta au nuntit)
1.
Plouă... cad caisele-n livadă...
un copil aruncă lumini albastre în port
te caut
catargele sunt cruci mișcătoare
miroși a țărm
și-a dragoste
un violonist
cântă între ziduri
tu plătești
apoi înșiri cuminte fotografii
treziri și mulți fluturi
fotografiile tale sunt alb negru
m-ai țintuit la fereastră
ca pe-un fluture în insectar
văd stradela boschetarilor romantici
îți povestesc uneori despre ei
tu zâmbești
ridici din umeri și întrevezi lumi
n-ai avut niciodată curajul să privești în jos
2.
când iubirile au înlocuit nălucirile și plăsmuirile
în haina nouă s-a îmbrăcat dragostea
doi copii aleargă cu zmeul
strigând la ferestrele noastre
azi mi-a ieșit în cale prima bufniță
am mers cu ea la salcia poetului
în scorbură n-am găsit nimic
ariciul fugise
ceva
ca o vrajă
plutește pe țărmul acesta înalt
cărarea coborâtoare spre mare
a făcut ramuri
ca un arbore
cu ramurile-n mare
și rădăcinile-n cer
toți fluturii de la sălcii
anul acesta au nuntit
așa de frumos
i-am auzit cântând
pe luna plină
și când din lună
n-a mai rămas
decât o paranteză
au făcut și ei o noapte lungă
străveziu este muntele acum
în spatele lui este marea
după logodna cu Infinitul
începi să simți
nedefinită
și plină de viață
aripa gândului
zborul ei neîntrerupt
când s-a arătat martora
iară
și-a început să crească
ea
luna
făcuse ogradă nouă
pentru casa de pe plajă
3.
zestrea ta
omule
fă-o să fie
atât cât este
și încă ceva
scară interioară
cu multe trepte
care urcă
sau coboară
ca tot zborul gândului
să fie
întotdeauna viu
și apăsat
pe realitatea imaginarului
din care
doar gura paharului
este cercul perfect
pe care așteaptă ea
bila albastră
care-n curând
se va rostogoli
pe linia vieții
4.
de câte ori ți se năzăresc lumi
în spatele limanurilor
se nasc decorul și corul
în zboruri transparente
cântecul și lătratul de câine
întâmplările-s cele care sunt să fie
sub umbrela albastră a cerului
pe care norii alunecă
picătură cu picătură
la rădăcina crescută din piatră
pietrele noastre de hotar
fâșii de pământ
între ape
5.
nu pierdem nimic
decât
cel mult
o iluzie
eu și geamănul meu
de când mă știu
înălțăm același zmeu
se așterne blând seara
mai pun câte o piatră pe scară
să pot urca iară
spre vară
Plouă... cad frunze și gânduri pe rând...
poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan-Mircea Popovici. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.