Zeul își scoase cămașa
Ținea biciul în mână
ca pe un fulger hămesit,
îi vedeam ochiul
alungit
pe creanga ce străpungea
aorta dimineții;
într-un tîrziu
i-am prins cămașa
ce o arunca înspre mine;
n-am mai auzit
vuietul valului
în care eram captivă,
căci vântul
își îndulci otrava
în sângele meu.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre sânge, poezii despre ochi, poezii despre dimineață sau poezii despre crengi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.