Ghiocelul şi brânduşa

De-abia venit pe lume, un tânăr ghiocel,
Cu trupul lui cel firav şi tras ca prin inel,
Îndată puse ochii pe-o veselă brânduşă,
Ce-şi etalase nurii şi chipu-i de păpuşă,
Pe talia ei zveltă, cu unduiri hazlii
A rochiei cloşate, în nunţe viorii.
Cum primăvara vine pe orişicare plai,
Cu pofta ei de viaţă şi-ntregul ei alai,
Îşi zise ghiocelul, privind în jur nătâng:
- E cea mai dulce floare de pe întinsul crâng.
Cum să îi spun eu oare că vreau să fie-a mea?!
Şi tot gândind la dânsa, idila încolţea...
Brânduşa nu da semne că i-ar păsa de el,
Că nu îl auzise rostind vreun cuvinţel.
Asta până ştrengarul de vânt i-a înclinat
Şi-atunci întâia oară, timid, s-au sărutat.
Când frageda iubire se-nfiripa ghiduşă,
Din rădăcini îi smulse un drac de ţigăncuşă.
Morala ce desprins-am poate-i stereotipă:
E viaţa mult prea scurtă, să iroseşti şi-o clipă...

fabulă de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!