Pe drumul final
pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.
oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.
studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.
fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre filozofie
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre simțuri
- poezii despre sfârșit
- poezii despre secunde
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.