Dezbrăcată-n mini fustă (glossă de sezon)
Dezbrăcată-n mini fustă
Pe nisipu-încins la soare
Și-a bronzat și mintea-îngustă
De-aia-i azi... rătăcitoare;
Cu gândirea-i de mangustă
Ea se vrea cuceritoare
Din priviri bărbații-o gustă
De la cap pân' la picioare...
N-are cap, deci nici n-o doare
E de felul ei... robustă
Deși suplă ca o floare
Dezvoltată într-o pustă;
E-n continuă schimbare
În ținuta ei... vetustă
Arătoasă ea se pare
Dezbrăcată-n mini fustă...
Atitudinea-i e frustă
Intră-n bar, e zâmbitoare
Ia un whisky îl degustă
I se pare-a fi licoare;
Lumea-n juru-i o dezgustă
Iese-afară trecătoare
Se întinde-n gen lăcustă
Pe nisipu-încins la soare...
Mai apoi făcu prinsoare
Cu o tipă la o șustă
Că va sta-îndestulătoare
Dar e damă balabustă;
La bronzat fără-încetare
O decizie injustă
F'indcă soarele la mare
I-a bronzat și mintea-îngustă...
Prin decizia augustă
Pierdu din vedere, oare?...
Că prin felul ei venustă
Își va pierde din splendoare;
Ajungând o zăvăcustă
Planta cea agățătoare
Cu aspectu-i de locustă
De-aia-i azi rătăcitoare...
Peste plajă nici o boare
Arde soarele pe crustă
Stă și suferă, o doare
Ba mai mult, simte că-i custă;
Vremea este arzătoare
Și-a ars corpul fără fustă
Nici nu-și pune vreo-întrebare
Cu gândirea-i de mangustă...
Intră iar în bar pre/gustă
Dintr-un gin, răcoritoare
Contrar celor din flibustă
Nefiind prea băutoare;
Mersul lent ea și-l ajustă
Cu mișcări stânjenitoare
Pe-o direcție îngustă
Și se vrea... cuceritoare...
Mai târziu, mai pe răcoare
Ea, ce se dădea robustă
Provocând în jur rumoare
Are mersul de lăcustă;
Și-i trădată de paloare
Rătăcind prin marea pustă
Pe cărări șerpuitoare
Din priviri bărbații-o gustă..
Încă se mai crede-augustă
O bronzată călătoare
Cu gândirea ei vetustă
Vrând să ia din bronz și sare;
Are-o comportare frustă
Nu se plânge că o doare
Și-arată ca o popustă
De la cap pân' la picioare...
De la cap pân' la picioare
Din priviri bărbații-o gustă
Ea se vrea cuceritoare
Cu gândirea-i de mangustă;
De-aia-i azi rătăcitoare
Și-a bronzat și mintea-îngustă
Pe nisipu-încins la soare
Dezbrăcată-n mini fustă!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Soare
- poezii despre zâmbet
- poezii despre whisky
- poezii despre trădare
- poezii despre schimbare
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre plante
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.