VEȘNICUL NĂSCUT
Câte am smuls din început,
Dorinți ascunse ca dintr-un trecut,
Încet, precum petala firii,
Smulsă în numele iubirii...
Mă vrea, mă iartă, nu mă vrea,
Astăzi la El, mâine la ea,
Astăzi la ea, mâine la El,
Nevinovatul porumbel
Din mine, condamnat la pace,
Își trage sufletul și zace
Pe grânele atâtor lumi,
În foametea dintre nebuni;
Ma iartă, mă alungă, mă ucid,
Flori colorate care se divid
Și nu mă-ncred în ultima petală,
Ea însăși doar o boală terminală,
În care sens de nu e jumătatea florii
Iar diferenta, uneori doar zorii
Vor mai putea-o revela,
Atâta doar, cât cerul va încuviința
Înrourarea, ca o ploaie peste ape
Menită să adape unicul aproape,
Înrourarea întru sensul ploilor albastre,
Dinspre pamânturi, către cerurile noastre.
Petalele in sensuri de pamânturi,
Precum în sens de ceruri ale mele gânduri,
În pietatea unor începuturi
Create din orice dar nu din luturi;
Și mă sacrific ca într-un etern ritual,
Al smulgerii de sine, din palidul banal
Tot îngropând in mine, veșnicul născut,
Un prim sfarsit, un ultim început.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre ploaie
- poezii despre flori
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre sacrificiu
- poezii despre prezent
- poezii despre porumbei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.