Verde crud
în fiecare trunchi de copac se ascunde o femeie
căci numai ea știe cum să-ți cuprindă umbra cu brațele
și să-ți ostoiască întrebările susurate cu tandrețe
deșertul este o pedeapsă prea ușoară
pentru toți cei care uită îmbrățișarea
și lumina unui surâs
doar bărbații care urăsc femeile
își ascut topoarele și drujbele
sfârtecând carnea lemnului
noi, ceilalți,
semănăm semințele
din care vor crește alte femei
purtând cerul pe brațe
și pământ pe tălpile grele
undeva în adânc,
se prefigurează liniștea.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.