Mândria carabinei

Un revolver aflat la datorie,
Neliniştit, căta spre panoplie.
Pusese ochii pe o carabină
Subţire-n talie şi longilină.
Fiind de felul lui un tip bondoc,
O iubea-n taină, fără echivoc...
Nu-l speriase ţeava ghintuită,
Ci mai degrabă-l duse în ispită.
Şi cât ai scăpăra un biet chibrit,
Rămase-n admiraţie, trăznit.
În acest timp, frumoasa carabină,
Având purtări de divă cabotină,
Mândria în picioare i-a călcat,
Că după prima damă s-a luat.
Fiind curtat de mai matura flintă,
Care de multă vreme-l privea ţintă,
El, căutându-şi sufletul pereche,
Fugi spre ea ca apucat de streche.
Ea ştie ce-a făcut, ce i-a şoptit,
Că într-o clipă mintea i-a sucit.
Nu i-a păsat că el era bondoc;
Ea pentru el s-ar arunca şi-n foc.
Se simţea între cei doi o chimie,
Ce ţinea flacăra iubirii vie...
Viaţa le-a dăruit şi-un bebeluş,
Un dar de preţ, ca ultimul cartuş.
Le-au petrecut pe toate împreună
Şi zile de senin şi cu furtună.
Pe-un raft uitată, mândra carabină,
Rămas-a exponat într-o vitrină.

Morala ce-am desprins din întâmplare,
E că şi soarta ţi-e-ngăduitoare,
De nu ţii cont de omu-i 'nalt ori scund,
Ci-amorul lui de-i trainic şi profund.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!