Cum n-am găsit răgazul să întrevăd temeiul?!
Mi-am amintit, Ovidiu, de tine-ntr-un târziu,
De vorba-ți înțeleaptă, de spiritu-ți fertil.
Tu, ce-ai cântat iubirea la Roma și-n exil,
Milenii două după, te știu și nu te știu...
Din gândul nepereche, desăvârșit, subtil,
Ce te-a urmat ca umbra pe țărm străin, pustiu,
Încălecând pe Pegas, năstrușnic bidiviu,
Ai împletit poeme-n inconfundabil stil.
Ți-e amintirea ștearsă, regrete mă pătrund,
Că muza poeziei mi-a smuls din mâini condeiul
Și la-ntrebări profunde azi n-am cum să-ți răspund.
Cum n-am găsit răgazul să întrevăd temeiul,
Ca-n taina slovei tale ades să mă cufund,
S-ating în treacăt cerul, pe când sărută steiul?!
sonet de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre sărut
- poezii despre prezent
- poezii despre poezie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.