Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Motanul Ares ...

Eu sunt motanul Ares, războinic de temut,
Sunt înarmat cu colții și ghearele-mi ascut.
În lupta mea de veacuri, cu neamul guzgănesc,
Sunt gata-n orice clipă pe el să năpădesc.
Cu ochi mijiți, la pândă, ca orișice iscoadă,
Pe nimeni nu lasă-voi să mă calce pe coadă...
Privesc cu jind la păsări ce zarvă fac în pom,
Bătând din coada-mi lungă, în ritm de metronom.
Nefericit sunt Doamne că n-am aripi să zbor,
Să dau iama prin cuiburi, când ele fac sobor,
Ori mic să fiu, cât ața întinsă pe-un mosor,
În gaură de șoareci ușor să mă strecor!...
Știu că-s gânduri aiurea și mă fac cocoloș
În a stăpânei poală, visându-mă "cocoș"
M-am împăcat cu gândul, că-n loc de prada mea,
Voi ronțăi pernițe, tihnit, pe canapea.
Făcute-s pentru mine din carne și ficați,
Ca eu cu toți guzganii să ne avem ca frați.
Dar cine vrea războaie?! Mă jur pe Dumnezeu
Că cel mai bine-mi șade, culcat, sub șemineu!
Cu-a mea filozofie pe cine-am să prostesc?!
Pe voi, poate pe mine, ori neamul guzgănesc?!...

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook