Umbra şi armăsarul

(de pe rogojina poemului)

1.

E doar începutul. Niciodată nu era ceva urgent. Întotdeauna găseam alte priorităţi. Întâmplarea făcea regula de aur care disciplina hazardul în formele lui suprinzătoare. De aceea, zic: nimic nu mă mai suprinde. Pe rogojina poemului am zarurile aruncate şi rotunjite ca nişte sfere ciobite la colţuri. Nu poţi prinde minunea din alergările începutului. Clipa rostogolită cu încetinitorul lasă-n fereastra sufletului bucuria întâlnirii cu rod. Dintr-un motiv anume, care nu se spune decât la sfârşit, am luat albumele şi-am început, cu ele şi cu tine, un itinerar. Tu ai notate zilele în calendar.

2.

armăsarul meu cu ochii verzi
iubeşte "tropotul armăsarilor negri"
zborul şi dorul de Infinit

oamenii din Peninsulă par întotdeauna ocupaţi
dar în realitate nu fac altceva decât că
se plimbă de colo-colo
făcându-şi de lucru pe faleză
sau gură cască
la o cafea sau o bere
în Piaţa Ovidiu
ori pe Terasa lui Herimon de la Casino

sub lună
umbrele lungi urcă singure scara
cea cu pipa este umbra ta
care-şi aprinde tutunul
cu o stea

la capătul nopţii, o dimineaţă pe care
te las să o petreci călare pe calul tău năzdrăvan
pentru aceasta nu ai nevoie de nici un ban
nici de sabie şi nici de buzdugan

se face drum verde spre casa din deal
unde-i atelierul tău de vară

o iau pe scurtătură
folosind o scară şi-o piesă de tură
luată de pe rogojina poemului cu nuduri şi culori solare
cu foarte puţină sare
cât rămâne dintr-un strop de mare
pe-o pensulă subţire de semnătură
de efect
cât să nu lăsăm în urmă
nici un defect
cu parfum de bujori şi de trandafiri
de crini, nuferi şi amintiri
cu o mie şi una de iubiri

cu foarfeca mare de croitor
decupăm câteva vise

ţine cont ce ţi-am spus
cel mai bine se cântă
când eşti sub duş

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!