Ostatici pe țărmul tainic
Ți-așezam reverul hainei... mâinile mi se-ncleștară
Pe satenul negru, moale, ce lucea în raza lunii,
Un fior trupu-mi cuprinse și buzele-mi tremurară,
Cînd ți-am întâlnit privirea ce mă lega-n mii de funii.
În strânsorile simțite îmi fierbea sângele-n vene,
Roși îmi deveneau obrajii precum, macii vara-n grâu,
Fluturi în beția-mi oarbă pe trup îmi făceau desene,
Ochii tăi, camășii mele, nasturi liberau din frâu.
Ostatici pe țărmul tainic, unde umbrele n-au chipuri,
Bătăi lungi din vechiul clopot mă trezi din visul care,
Trupurile noastre calde le-acopeream cu nisipuri,
Mărturie fiind noaptea și luna seducătoare!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre seducție
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.