Cine tâlcul să-i priceapă?!

Prin ferestrele pătate de tristeţi şi desfătare,

Văd topindu-se fugare, stranii clipe tremurate.

Nu pot face osebirea între zgaibe şi cangrene.

Printre plânsetul din gene, lacom caut lecuirea.

Dincolo de geam e-o lume ce se-ascunde sub măşti slute.

De pe suflete pierdute, şi-a tras voalu-i de cutume.

Îmi arunc în jur privirea, căutând în grabă crinii

Şi-n miresmele grădinii întâlnesc dumnezeirea.

M-a înfiorat deodată viaţa ce prin pori pulsează.

Mult râvnita, dulce oază, e în verde-nveşmântată.

Resimţind greaua-i durere din naşterea-n suferinţă,

Mă visez în neputinţă scoţând strigăte-n tăcere.

Dincolo de toate-i soare şi-n copt lan se scutur macii.

Jos în luncă, pitpalacii, dau iubirii lor chemare.

Viaţa este-un pod de nuferi răstignit pe-adâncă apă.

Cine tâlcul să-i priceapă?! Prin iubiri te ‘nalţi şi suferi.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!