Am oprit o clipă timpul
Am oprit o clipă timpul nefiresc de îndrăzneț
Vrând a-i măsura trufia, fără cel mai mic dispreț,
Prea ne face vreasc devreme ofilindu-ne în vrej,
Prea ne-amenință cu goana amețindu-ne vârtej.
Am oprit o clipă timpul întrebându-l încotro
Nisipește-n cer destine dirijând noul tango,
Între naștere și moarte credincios ne urmărește,
Iar de nu-i urmăm menirea, mânios ne pedepsește.
Am oprit o clipă timpul ascultându-i furca-n tors
Eu, nevinovatul sorții, lut de vlagă aspru stors,
Voi, ce ați primit ninsoarea, curioși o adunați
În căușul alb al vieții... răbdători vă resemnați.
Am oprit o clipă timpul într-un mod întâmplător
Când își pregătea reduta, el mirabilul actor,
Și fura în drumu-i grabnic veșnicia din nisipuri,
El, bătrânul vagabond, vechi pirat de anotimpuri.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe și îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre vagabondaj
- poezii despre timp
- poezii despre tango
- poezii despre superlative
- poezii despre religie
- poezii despre piraterie
- poezii despre nisip
- poezii despre ninsoare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.