LA CEASUL BLÂND AL SERII

Nimic nu stinge fiara ce doldora coboară
Topindu-se sub sfoara întinsului pământ,
La ceasul blând al serii lumina o doboară
Carbonizând înaltul, croind negru veşmânt.

Se troieneşte-argintul în infinite zări
Ştergând sinitul zilei, încorsetând seninul,
Acoperind de umbre noptatice cărări
Muşcând bucăţi de lună, ademenind divinul.

Tăciuni smoliţi separă funinginea de scrum
Lansând al nopţii leagăn în aţipiri de cer
Trezindu-se grăbiţi, făcându-şi lesne drum
În temporale spaţii ce niciodat' nu pier.

La orizont e fiara ce urcă dogorândă
Dorind să mai aprindă lumina-n zori de zi,
Domol începe-a arde sub flacăra flămândă
Pân' ce amurgu-i stoarce puterea de-a urzi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!