Trista îndoială

Cine-ţi şterge rana, Maică Românie?
Nemâncate turme care rup din glie
Pângărind Carpaţii, Dunărea şi marea
Negândind că-ţi face pulbere răbdarea?

Cine-ţi şterge dorul cel ce aspru doare?
Necioplite umbre fără de onoare
Care-ţi varsă bruma în al lor desagă
Închizând izvorul celor fără vlagă?

Cine-ţi şterge fierul cel ce-ncins te arde?
Râul nepăsării, foamea din petarde,
Drumul fără-ntoarceri trist şi obosit,
Lânceda speranţă fără de sfârşit?

Cine-ţi şterge teama uneori grăbită?
Haitele de lupi ce te vor rănită,
Ulii ce-şi ascut ciocurile-n pradă,
Câinii vagabonzi ce-şi fac veacu-n stradă?

Cine-ţi şterge fruntea nefiresc de udă?
Laurii dreptăţii câştigaţi prin trudă,
Soarele ce-ţi zvântă lacrimile triste
Lepădând sudoarea stoarselor batiste?

Cine-ţi şterge ochii, Maică Românie?
Cei ce vor să pună codrilor chirie,
Câmpurilor lacăt, râurilor stâncă,
Valurilor vamă, amanet pe luncă?

Cine-ţi şterge barba, Maică Românie?
Aurul din pântec ca o ironie,
Dumnezeu cu mila într-o altă lume
Când te-o naşte iară sub acelaşi nume?

Cine-ţi şterge-obrazul, Maică Românie?
Vântu-n primăvară când uşor adie
Şi-nroşeşti de ciudă c-ai albit devreme
Când prin nori lumina o auzi cum geme?

Cine-ţi şterge chinul, Maică Românie?
Cei ce-s plini de ură şi de duşmănie
Şi-altă cale dreaptă n-au găsit să ducă
Decât cârma ţării strâmb să o conducă?

Cin' te mai alintă, cin' te mai mângâie
De la fir de păr până la câlcâie?
Ploile şi vântul, astea ţi-au rămas,
Slujitori cucernici fiecărui ceas!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!