Între emisfere

sunt multe locuri pustii
cu gura mare
pline de spaime şi insomnii
cu ochii în jos
al naibii de galbeni
printre pietre tăcute
oraşele morţilor
vei spune
e dusă rău
femeia asta care-i mereu tristă
de-atâtea,, de ce-uri" purtate pe umeri
moare lent
se vede limpede
nu sunt tristă
sunt doar femeia dintre emisfere
ce-n nopţi liniştite
sub o mare de umbră sau apă
se întreabă
ce caută acolo
patetic sau nu
banal sau ciudat
pustiurile apar la sfârşitul vorbelor mele
ceva ascuns
inspiră nelinişte
când
un surâs aprins cu un chibrit
mai sfârâie încă

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!