* * *
Singurătatea orbului
s-a umplut de cuvinte
lemnul glăsuie în graiul teiului
pasărea
aripa și-o lasă pe tâmpla lui
în graiul legănării
vântul îi atinge fruntea
și naște frunze
numai el, orbul,
știe
din care anotimp vin toate
pentru că tâmpla lui
a devenit demult
un râu o cărare
o mișcare a viului
prin viu adulmecând
imaginea
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre tei
- poezii despre singurătate
- poezii despre râuri
- poezii despre păsări
- poezii despre naștere
- poezii despre mișcare
- poezii despre lemn
- poezii despre imagine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.