- fericire
- Suma totală a nenorocirilor care încă nu ni s-au întâmplat se numește fericire.
definiție celebră de Romulus Dianu
Adăugat de Lucian Velea
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
1 Marilena [din public] a spus pe 16 octombrie 2008: |
| Una dintre rarele cugetări ce mustesc de înțelepciune... |
2 Domnica [din public] a spus pe 16 octombrie 2008: |
| În felul ăsta, fericirea este redusă la punctul zero al coordonatei nefericire. E ca și cum ai spune că tot ce nu-i rău e automat bun. Nu cred. Fericirea are și ea o axă a trăirilor ei și numai pe aceasta se poate măsura. Cugetarea este frumoasă, însă o iau ca pe o mustrare la adresa celor care își măsoară fericirea în funcție de nefericire. |
3 Cornel [din public] a spus pe 17 octombrie 2008: |
| Domnica Punctul de coordonate O(0,0,0) în sistemul de coordonate al fericirii este nefericirea. De acolo se începe. N-ai cu ce să compari fericirea decât cu nefericirea. Fericirea nu-i un moment, o stare anume ci tocmai îndepărtarea de nefericirile cu care ne copleșește uneori viața. Cugetarea e frumoasă, după cum spui și merită comentată din perspective diverse. Sunt fericit dacă-mi reduc din nefericire. Eu așa văd filozofia fericirii, întrucât n-am alte repere. Ce-i fericirea? |
4 Bulă [din public] a spus pe 17 octombrie 2008: |
| Dragă Domnica, dragă Cornel, Văd că amândoi duceți citatul într-un spațiu vectorial și încercați să-l interpretați matematic. Unele afirmații ale voastre sunt discutabile. Cornel vrea să reprezinte trăirile umane într-un sistem de referință tridimensional. Acest lucru e posibil, dar nu văd niciun motiv ca nefericirea să fie chiar originea sistemului: O (0,0,0) În acest caz nefericirea, ca trăire negativă extremă ar trebui plasată în zona (-infinit, -infinit, -infinit), în vreme ce fericirea trebuie căutată la "antipod", adică în sectorul (+infinit, +infinit, +infinit). În acest caz, în origine ar trebui plasați, fie oamenii caracterizați printr-o apatie minerală, fie aceia care sunt în egală măsură, fericiți și nefericiți. Eu cred că duceți problema mai departe decât e cazul. Autorul a scris o frază spirituală, care însă nu poate fi luată ca definiție a fericirii. Fericirea e mai degrabă suma, mai mare sau mai mică, a trăirilor pozitive acumulate de un om. Evident, orice nenorocire ne afectează starea de fericire. Dar a reduce fericirea la suma nenorocirilor potențiale, pe care încă nu le-am trăit, este un raționament extrem de restrictiv. Afirmația e nostimă, nimic de zis. Însă n-are rost să căutăm aici prea multe sensuri filosofice, sau matematice |
5 Domnica [din public] a spus pe 17 octombrie 2008: |
| Dragă Bulă, Există oameni care, deși nu li s-a întâmplat vreo nenorocire, nu se simt fericiți; nu le e rău, dar nu le e nici bine. Aceștia trăiesc într-un soi de apatie sufletească (care e altceva decât a fi fericit și nefericit în același timp). Există și oameni care cu cât sunt mai încercați de viață, cu atât se simt mai fericiți (în special oamenii religioși). Poate că n-am fost inspirată atunci când am folosit o comparație de algebră superioară, dar esențialul a fost sesizat și spus.  |
6 Cornel [din public] a spus pe 17 octombrie 2008: |
| Maestrului Bulă Intrucât starea de fericire a cuiva poate să fie orice, de la un pahar de apă pentru un subsaharian până la mofturile extravagante ale vreunui emir, am considerat că fericirea se poate pune într-un sistem de coordonate. Eu cred că n-are sens expresia fericire, la modul absolut. Saadi spunea căci:"Omul, în mod normal știe să-și recunoască fericirea proprie în măsura nenorocirilor pe care le-a trăit." Autorul definiției de mai sus extrapolează această definiție în sens contrar, pe axa timpului. Ca năzuință, fericirea este o amăgire, dar măcar să ne amăgim singuri. Cugetarea pe care o comentăm ar explica fericirea pe care o poate simți un bolnav internat la secția oncologie căruia nu i s-a făcut încă biopsia, raportat la cei cu metastaze și în chimioterapie sau radioterapie. E greu lucru să fii fericit pe coordonatele puse de noi fericirii! |
7 Silvia Velea [din public] a spus pe 17 octombrie 2008: |
| Citeam deunăzi că muzica lui Mozart ne face fericiți. Cercetătorii au demonstrat că muzica lui modifică cel mai frecvent volumul de la tare la încet și invers, cu o periodicitate de 30 de secunde - identic cu modelul fundamental al undelor creierului. Această muzică sincronizează perfect emisfera dreaptă a creierului cu emisfera stângă, ceea ce dă naștere la echilibru și armonie între inimă și rațiune. Subiecții au identificat starea de bine pe care o resimțeau cu fericirea. Iată, nimic legat de nenorocirile s-au norocirile care ni se întâmplă, un simplu proces neurobiologic. Bineînțeles, n-aș rezuma concepte atât de importante ca fericirea și nefericirea la un simplu experiment, dar supun atenției un alt aspect, care există, și care demonstrează în plus că vorbim de lucruri extrem de delicate, de controversate și de subiective. |
8 Cornel [din public] a spus pe 17 octombrie 2008: |
| Doamna Silvia E interesant studiul fericirii și din punt de vedere biologic. E totuși dificil să se tragă vre-o concluzie pentru că majoritatea dintre noi identificăm starea de fericire cu acea stare de bine de după o confruntare, euforia învingătorului, satisfacția celui a cărui echipă favorită a câștigat, mândria elevului căruia profesorul i-a adresat cuvinte de laudă. Exemplele ar putea continua la nesfârșit. Este interesant studiul biochimic ce se petrece în noi asociat cu starea de fericire. Există totuși o dependență de nenorocirile care ni se întâmplă și starea de fericire, întrucât avem în organism niște glande suprarenale ce secretă hormonii entuziasmului și ai plăcerii, hai să zicem ai fericirii. Aceștia sunt adrenalina și derivații ei. Hormonii de care vorbesc sunt secretați proporțional cu riscul de nefericire la care participă ori și-l asumă cineva. Neștiind ce-i fericirea, încercăm să o cunoaștem pornind de la premiza eliminării a tot ce-i nefericire. Desigur că-i un punct de vedere ce nu exclude părerile aflate la celălalt pol. Există în Biblie la Evanghelia după Matei capitolul 5 o teorie a fericirii din perspectivă creștină. Adevărul este că fiecare din noi căutăm fericirea pe coordonate proprii, după nevoile individuale, după nivelul de cultură și capacitatea intelectuală a fiecăruia. Eu aș spune: "Ferice de cel însetat după fericire." |
9 Piu [din public] a spus pe 18 mai 2009: |
| matematic fericirea nu exista dar ea se afla undeva independent de rau |
10 anotimp [din public] a spus pe 20 iunie 2009: |
| Sintagma "care inca nu ni s-au intamplat" l-ar bucura pe Murphy, pentru ca afirma bine cunoscutele lui legi.Usturator mod de a vorbi despre fericire, dar plin de argumente, pentru ca fericirea absoluta nu exista, iar acesta ar fi un caz in care antonimia(partiala)a cuvintelor din acelasi citat nu indulceste sensul fragmentului, ci il inaspreste. |
11 dann. [din public] a spus pe 16 ianuarie 2012: |
| Viata noastra trebuie sa fie o viata fericita. Si ea poate fi astfel, cu o singura conditie: sa vrem acest lucru. Faptul ca intalnim nenumarate persoane lipsite de un chip fericit, este din cauza cautarii ei unde nu trebuie. Daca limitam fericirea doar la o bunastare sociala (casa, masina, serviciu etc), atunci este explicabil de ce intalnim atat de multe chipuri triste. Adevarata fericire este mai mult decat starea de bine data de implinirea unor pofte si nevoi trupesti.Un crestin nu poate spune ca este fericit pentru ca poseda anumite lucruri. Daca marturiseste ca este fericit o face in virtutea faptului ca este iubit si iubesteSa fim intelesi, adevarata fericire nu rasare, creste si rodeste decat din si in iubire. De aceea, ori de cate ori intrebam pe cineva daca este fericit, intrebarea ar trebui legata de impartasirea unei iubiri. Altfel spus, doresti sa stii daca iubirea a ajuns la o intalnire implinita. Fericirea poate fi traita si in situatii tragice, chiar daca acest lucru este de neinteles pentru multi. De exemplu sunt persoane care desi sufera de boli cumplite, le auzi spunand ca sunt bucuroase de viata, ca sunt nopti cand nu pot dormi de fericire, le vezi chipul luminat. Cum e oare posibil asa ceva? Prin unirea cu Hristos. Iar intensitatea fericirii este data de masura realizarii asemanarii cu Dumnezeu. S-a spus ca fericirea trebuie conceputa felurit, in functie de varsta celui care o cauta. Ca una este sa faci fericit un copil si altceva un varstnic. Dar acest lucru ar fi valabil daca fericirea ar consta in bunuri materiale. Atat copilul cat si batranul pot fi fericiti cu adevarat atunci cand simt ca sunt iubiti si iubesc. Altii au afirmat ca fericirea este o suma de bucurii care induc, pentru o scurta perioada de timp, o anume stare de bine. Dar se pierde din vedere ca Hristos nu e genul de persoana care astazi sa fie prezent, iar maine sa lipseasca de la intalnire. De aceea, unirea cu El ii ofera omului o neincetata stare de bine, o fericire vesnica. Cu totii ne dorim sa fim fericiti. Numai ca noi cautam fericirea oriunde, numai in Dumnezeu nu. |
12 daniel stanciu [din public] a spus pe 16 ianuarie 2012: |
| Nu cautam fericirea in Dumnezeu pt. riscam sa o gasim acolo.Fericirea intru Dumnezeu ne-ar schimba drastic regimul de viata (alimentar si moral). Nu tu femei, nu tu bauturica nu tu orgii culinare. Pai asta mai e fericire? Fericirea fara un strop (si de la un strop la o ploicica nu e cale lunga) de viciu, e ca Louis Armstrog fara raguseala, ca Elvis fara evazati sau ca Hitler fara mustacioara. De aia oamenii isi amana cat mai mult posibil gasirea fericirii. Si cum procedeaza? Simplu: cautand-o in alta parte (nu in Dumnezeu): prin crasme, lupanare sau fotolii guvernamentale. |
13 Paul Preda Păvălache [din public] a spus pe 16 ianuarie 2012: |
| S'tănilă, Dumnezeu nu zice să nu te distrezi, nu-ți interzice sexul, și nici să bei. Dar îți spune să faci toate acestea cu măsură, adică să bei un vin curat și să nu te îmbeți ca porcul; femeia ta și cu tine să deveniți un singur trup iubitor de Dumnezeu și să nu te întinezi cu o altă femeie sau chiar bărbat, în cazul celor homo; apoi mâncarea și carnea să fie cea care îți spune Dumnezeu că nu are pe necuratul în ea, și uite-așa, te salvezi, și pe Dumneueu îl vezi. Oare, tu, le crezi? Crede te rog în Dumnezeu, căci dacă rămâi ateu, sufletul nu ți-l salvezi, și pe... sarsailă, tu, personal, ai să-l vezi: bineînțeles când decedezi, căci doar nu ești viu mereu, să-L fentezi pe Dumnezeu. |
14 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 16 ianuarie 2012: |
| Mulți vorbim de fericire, fiecare cum ne pricepem, problema se pune există fericire absolută? fericire supremă? Studiind cărțile sfinte vom întâlni termenul de fericire de mai multe ori.Mântuitorul Iisus Hristos, în predica de pe munte ne direcționează pe drumul care duce spre fericire - un drum greu cu multe urcușuri duhovnicești, pe care îl abandonăm după primul semn de oboseală. În alt loc din Sfânta Scriptură se spune că adevărata fericire o poți simți doar când te vei "întâlni cu Dumnezeu față către față". |
15 Feedback [din public] a spus pe 17 ianuarie 2012: |
| Vedetot, fapte, nu vorbe! Tu nu faci altceva decât să te limitezi la studiul cărților sfinte, adică la teorie. Credința în Dumnezeu nu rezidă în lecturi pe teme doctrinare (tolănit în pat, la căldurică, în timp ce mănânci "o coajă de pâine"), ci în acțiunile întreprinse față de semenii tăi. Încearcă să te apleci asupra oamenilor nevoiași, marginalizați de societate, dar nu prin lecții de religie ortodoxă, ci prin fapte mărețe, și astfel vei fi apreciat pentru calitățile tale umane. Am observat că sunt foarte mulți indivizi habotnici care nu fac altceva decât să vorbească mult și să-i judece pe semenii lor (cică sunt necredincioși!). Păi, tu nu știi că a-l judeca pe fratele tău este păcat? Paul Preda Păvălache, textele tale sunt abominabile. |
16 Paul Preda Păvălache [din public] a spus pe 17 ianuarie 2012: |
| Kefdebac, să înțeleg că "abominabil" înseamnă plăcut, sincer, dumnezeiește, nu? Ori, în lumea aceasta lipsită de respect pentru Dumnezeu, pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Și totuși mă uit la mine și văd că respir, adică trăiesc. Ori, dacă eu trăiesc, cine este mortul, și cine este viul în această ecuație timp - spațiu? Așa se face că morții, rămân morți, chiar dacă vine un viu care vrea să-l readucă la viață. Bine ar fi să nu facă respectivul acest lucru și apoi să fugă cât îl țin picioarele de mortul ce l-a înviat, dar totuși face, în contextul în care mai devreme sau mai târziu, trupul acesta va trebui totuși să se întoarcă în țărâna care i se cuvine. Problema mea și a multora ca mine este alta: ce fac eu după deces, ca suflet fără acest trup? Și răspunsul îl găsim peste tot în Sfintele Scripturi, unde nici Pavel, și nici mulți alții nu s-au temut de moartea aceasta trupească, ci s-au temut foarte mult de moartea sufletească prin puterea lui Dumnezeu care îți poate omorî și trupul dar și sufletul, iar dacă scapi cu sufletul de la moartea veșnică datorată păcatului, vei aștepta de la Dumnezeu răsplata cuvenită credinței tale, adică un alt trup, un trup nemuritor precum al îngerilor lui Dumnezeu, despre care se și spune că, omul credincios, va fi precum îngerii din ceruri, nu se vor însura, și nici mărita. Și asupra acestui aspect dacă ne aplecăm privirea ochilor minții, înțelegem de ce nu ne vom mai mărita și nici însura, căci nu mai este necesară perpetuarea speciei, adică să ne mai înmulțim, pe înțelesul multora, deci vom trăi veșnic cu acel trup, nu cu acesta pe care l-am lepădat la deces. Bineînțeles că se pune întrebarea cu privire la Mântuitor, care tot cu trupul acesta a fost ridicat la ceruri. Oare, chiar așa să fie? Oare, L-a atins Maria pe Domnul când a vrut să se arunce la picioarele Lui sărutându-L de bucurie? Oare, a mai pus degetul Toma Necredinciosul pe rănile și pe coasta Domnului Hristos. Oare, L-au luat în brațe ucenicii pe Domnul când a frânt pâinea și au mâncat pe malul mării peștii fripți de El pe foc? Eu zic nu. Domnul purta un trup schimbat totalmente, dar exact asemănător cu cel avut anterior. Și atunci unde a dispărut trupul Lui? Păi conform cu Sfintele Scripturi, trupul Domnului, ca salvator al întregii omeniri, nu trebuia să fie supus putrezirii, și așa a fost: a fost înălțat mort, la Dumnezeu precum trupul lui Ilie, și mai multe nu prea știm planul lui Dumnezeu cu oamenii. Cert este că Domnul Hristos, cu un trup material ca al nostru, nu putea sfida legile cunoscute de om, și să treacă prin materie devenind vizibil din invizibil, și vorbind lui Toma Necredinciosul, spunându-i să creadă pentru că...? Pentru că, ferice va fi de tine Toma, care M-ai văzut și ai crezut în Mine; dar mai ferice, repet: MAI FERICE, va fi de cel care nu Mă vede, și totuși va crede: că Eu Sunt. Așa, sau cel puțin așa, a vorbit Domnul ucenicilor zicând: Eu Sunt; și întrebarea mea ar fi... dar tu, tu, care mă critici, tu... Ești? Păi nu cred că Ești, dacă nu ai fost să fii ceea ce va fi să fii, dacă vei fi: pentru că ești sau nu ești, depinzând, doar de tine personal acest lucru foarte important, care pe mine nu ar trebui să mă intereseze, și totuși prin iubirea de semenul meu, mă interesează, mă INTERESEAZĂ, stimabile, căci ești suflet ca și mine, dar ințelepciunea cu privire la divinitate, îți lipsește cu desăvârșire, cu DE-SĂ-VÂR-ȘIRE. Amin. |
17 mircea cel tînăr [din public] a spus pe 17 ianuarie 2012: |
| paul, ești net superior multora dintre comentatorii cu moț de pe acest sait.sincer mie mi-e milă de ei și îl rog pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să-i ierte pentru că nu știu ce fac.iartă i Părinte și nu le socoti fărădelegea lor |
18 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 17 ianuarie 2012: |
| Feedback de unde ai aflat că eu îl judec pe semenul meu? de unde știi că a judeca este păcat? Eu mă călăuzesc în viață după perceptul biblic: "să nu știe stânga ce face dreapta".Dacă fac fapte bune nu chem martori ca să dovedească aceasta. |
19 Paul Preda Păvălache [din public] a spus pe 18 ianuarie 2012: |
| Miecea frate, între timp eu comentez, uneori mă recreez, am scris multă poezie, așa cum mi-e dragă mie; și-n curând îmi va apare(poate a și apărut, n-am văzut), o minunată lucrare, virtual se va citi, comenta, iubi; lucru ce mă îndoiesc, din cei care mă citesc, să mă laude c-am scris, o lucrare vis(are 780 de pagini). Așa-s eu, sunt mai retras, am pricepere în glas, și nu sunt lăudăros, când vă scris despre Hristos. Accesează numele meu, Preda Paul Păvălache dacă a apărut această carte relicioasă, dacă nu... va apare și aceasta, și volumul 3 "Cartea mea de poezie", care urmează și este gata. Mulțumesc. |
20 iulia mirancea [din public] a spus pe 6 aprilie 2012: |
| Virtutea își ajunge sieși, petru a da fericire. (Zenon din Citium) |
21 iulia mirancea [din public] a spus pe 7 aprilie 2012: |
| Domnilor, poate, fericirea este așa cum o definește dl. R.Dianu: suma nefericirilor care nu ni s-au întâmplat încă. Numai că, fiecare moment nefericit -trăit-, poate suplini uneori întreaga sumă a nefericirilor netrăite ... Am trăit asăzi un asemenea moment! Pe scurt: în urmă cu mai mulți ani, din postura în care mă aflam, mi-am exersat excesul de zel și am ajutat un om într-o problemă majoră. Am făcut acel lucru, cu tot entuziasmul pe care, din păcate, nu prea mi-l pot stăpâni. Ei, ce credeți, dl. respectiv mi-a mulțumit? Aș! Ne întâlneam foarte des și, niciodată, nici măcar nu mă saluta ci, mă privea cu aroganță de la înălțimea sa (fizică)! Acum două zile, soțul meu îmi zice: știi cine e în spital la București, bolnav? Dl. C ... Am rămas perplexă! Dar lucrurile nu s-au oprit aici! Ieri, a fost adus acasă: mort! Iar astăzi ... a fost dus acolo, de unde se va mai putea întoarce niciodată, să-mi spună: Bună-ziua doamnă, n-am uitat binele pe care mi l-ați făcut cândva! Știu că nu ați făcut-o pentru recunoștință, ci pentru că mă iubiți! E greu să trăiești cu regretul că un om n-a putut să-ți aprecieze binele! Dar cel mai greu e să știi că, chiar de-ar vrea, nu va mai putea niciodată să facă asta ...! |
22 dorinn [din public] a spus pe 23 aprilie 2013: |
| Dati va rog arugumente ca acest citat este adevarat |