Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!