Bruma
nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare
din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare
lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare
un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...
poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.