Domnişoară, domnişoară

Domnişoară, mă scuzaţi
că vă tulbur meditarea.
Acceptaţi, vă rog cumplit,
să aflaţi că m-aţi topit
de cum v-am văzut la faţă
într-o joi de dimineaţă
coborând din Mercedes,
în sandale fără dres.

Minijupa, mai ales,
mi-a făcut cordul să bată
într-un ritm surprinzător
de era să fac anghină
pectorală
în toracele-mi sensibil
şi să mor, ah!
de amor
într-un fel indubitabil
de real, dar regretabil,
dacă nu cumva, aş spune,
mă scuzaţi, impardonabil!

Tocul cui, rochiţa mică
ochi felini, ca de pisică,
epiderma parfumată,
de m-am pomenit deodată
asaltat de încântare
olfactivă, vizuală,
absolut fenomenală.

Eu eram alb ca o coală,
dumneata- nepăsătoare
şi domoală,
impecabil coafată,
toată-n Gucci îmbrăcată.
Zău aşa, mult prea distinsă,
m-ai privit cu geana-ntinsă
până m-au trecut fiori
şi răcori
la subţiori.

Vreau să spun... mă rog frumos...
lumea mea s-a-ntors pe dos
tocmai când treceam trotuarul,
vânturând în mână ziarul
şi trăgând la fâş fermoarul
de la Shopping Mall Unirea,
undeva spre Moghioros.

Asta vreau să îţi narez
şi dă-mi voie să cutez
să-mi exprim subit amorul
fiindcă-i potrivit decorul,
având nuanţe foarte frez.

Ţi-am adus o margaretă
de discretă
preţuire ce ţi-o port,
ca să vezi că mă comport
ca un domn de mare clasă,
chiar de-ţi adresez discursul
ce-l susţin aici cu patos,
dintr-un şort.

Vreau să spun că
am acasă şi dovezi despre cultura
elocventă ce m-apasă
şi îmi face firea tandră
şi-exprimarea specioasă,
recte ceremonioasă,
după cum se poate vede.

Am reviste de-alea verde
cu vedete
şi modele de poşete
pentru damele cochete,
mai exact- foarte perfecte-
cam cum eşti şi tu,
şi o sticlă încă plină,
calitatea cea mai fină
dintr-un whisky românesc
autentic şi firesc
cum sunt eu acum
la ora
când încerc să îţi cerşesc
să dai curs acestei patimi
din această poezie
şi să-mi vizitezi incinta,
dând dovezi de curtoazie
şi deschidere umană,
să nu pierdem de pomană
timpul ăsta preţios.
Haide, vii? Te rog frumos!

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!