Laudă întoarcerii

Pe cînd venea algebra
la noua adunare,
în vrăbii se-aduna o mare tragedie,
duceau cu ele febra
nebănuitei stări
de bine general
spre cultul inepţiei,

fumam ţigări drăceşti
la geamul cu satiră,
de liră se lipiseră păduchii
ca lichenii de coastele stîncoase
şi numai mama vie
de-atîtea grozăvenii
plîngea,
de jalea mea,
cu multă lăcomie.

I-am dat un telefon
şi dintr-o moarte
ieşise-n plină grevă
o viaţă speriată,
dar albă şi frumoasă ca o ţară
din care
nu-i plecase
copilul niciodată.

Ne-ntoarcem tot acolo -
un fel de odă formei de-a fi
mereu sărac,
cînd bogăţia orei
ne ştie-n plină trudă,
deşi eu tot aştept
să ne apuce ciuda de gulerul
ecoului nimicului intens

în care întrebarea
dacă-l cunosc pe Iuda
ni s-ar putea părea o maximă
stupoare
din care ispitire-ar ieşi
pe contrasens
şi-ar oferi la toţi un cod de bare
din mîna mea, spre tine,
curgînd ca o nebună în valuri
de campari.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!