Reflexie
Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las mințit de soartă și de mine
Și nu ajung ca să pricep de ce
Atâta oscilez între senzații,
Că nu mai știu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberații,
În lumea materială, pe pământ
Mă amăgesc că binele e veșnic
Și că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeșnic,
Uitând de sensul vieții-n fel de fel
Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-și pune întrebări fără temei
Și cum să știu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?
Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint
E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanțele de suflet care frig
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcerea e de aur
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre relativitate
- poezii despre rai
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.