Aromă de lăcrămioare
Am înflorit... cu tine-s lăcrămioare
Și-mi vărs polenul vieții împrejur,
Mă plimbă vântul ca pe-o alinare,
Să pot surâs de gânduri să îți fur.
Tu doar să-mi fii aleanul de iubire,
Vorbește-mi din privire, doar atât,
Izvor să-mi fii și-n suflet primenire,
Ca să devin ce vrei și chiar mai mult.
Dacă vei vrea, culege-mă buchete,
Să-ți pun arome-n clipe și-n sărut,
Petale albe să îți fiu în plete
Și mângâieri ce poate n-ai avut.
Iar dacă simți că floarea îmi pălește,
Să nu te sperii, își va reveni,
Cu-o lacrimă o udă și-o iubește
Și vei vedea... și ea te va iubi.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.