Egoism
M-am așezat la căpătâi de gânduri în colțul tău de suflet ostenit
Unde cuvintele se pierd în rânduri și umbre se înalță-n asfințit
Mi-am îmbrăcat cu șoapte rătăcirea și dorul împletit cu primăveri
Când își sărută marea nemurirea, la adăpostul zilelor de ieri.
Și amândoi ne-am descălțat de moarte și-am strâns în pumnii mici o nebunie
Cu promisiuni demult uitate, pierdute-n glas de vânt și păpădie.
Am stat cuminte, surâzând luminii, ce-ți răsărea în taină dintr-un vis
Și-am înflorit dintr-o ispită veche, flămândă și-nsetată de abis.
M-am așezat la căpătâi de noapte și sărutându-ți norii de furtună
Ți-am prins de creștet bolte înstelate, înmugurind cu razele de lună.
Și cum să nu te strâng la piept de soare, când ești atât de surd și atât de neiubit?
Cum să ne fie iar îndestulare când vanitatea dulce te-a orbit?
De data asta negreșit m-astâmpăr sunt egoistă și nu-ți las nimic
E prea frumoasă primăvara! Nu vreau s-o-nghesui într-un suflet mic...
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre primăvară
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre trecut
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.