Mărturisire

Pe vremuri, când pământul era nou,
iar paradisul doar o şoaptă,
pe vremuri, când numele
nu se lipise încă de lucruri;

pe vremuri, când la cele mai mici adieri
vara aluneca-înspre toamnă,
când toţi plopii fremătau înfioraţi,
fiecare după soiul şi gradul lui...

lumea m-a chemat, iar eu am răspuns.
Fiecare scânteie-aprindea o ochire.
Am respirat şi-am numit asta viaţă,
leşin între linguri pline cu şerbet de lămâie.

Eram piruetă-înflorită,
eram filigran şi flacără.
Cum aş fi putut să-mi număr binecuvântările
când nu le ştiam numele?

Pe vremuri, când toate-aşteptau să vină,
norocul se prelingea pretudindeni.
I-am făcut lumii o promisiune,
iar lumea m-a urmat până aici.

poezie de Rita Dove ( 1952- ),laureată a premiului Pulitzer , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!