ALTFELURILE MELE
La mine,
adevărat, mai rar ca la alții,
seara poate începe linear,
în rând cu lumea
cântătoare
de solfegii casnice.
.
Convenționalul
pare să fie un fier de călcat profesional
aplatizând mai departe
câte toate.
.
Apoi, nevăzutele
încep să-și agațe cârceii creți
de asfaltul neted
al "șablonului"
care
se duce de râpă.
.
Deodată, vânjâind
precum vrejul fermecat de fasole,
cresc "a l t f e l u r i l e"
Intens, impetuos inundând
tot ce s-a pomenit și s-a povestit
.
Și când dă-nspre răsărit...
certitudinile cuminți devin
unduioase,
se desfac și se spiralează luxuriant,
în milioane de relativități
absolut observate
doar de mine.
și iată... văd "altfelurile"
de parcă din raiul său, Van Gogh,
ca sa-și spele amintirea urechii tăiate,
mi-ar fi crescut mie
un ochi în plus.
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.