Armonii stinghere
A-nceput, de-o vreme,
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care se mai nasc poeme.
Și se-nalță-n lume
Mlădiindă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.
Își înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.
Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă,
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii,
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.
Șuieră prin clipe
Armonii stinghere
Ce încearcă noaptea zorii să-nfiripe
Și-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.