Piano-forte serenissimo

nu ştiu dacă muzica asta este
ca să-mi amintesc... ca să te uit
şi câţi pescăruşi în mine s-au înecat
câţi şi-au liniştit moartea luându-mă
drept marea albastră şi bună

rămasă într-o aşteptare în plin centru
ţinta perfectă a imperfecţiunilor ploii
intuiesc cum te încrunţi.. cum zâmbeşti
resimt trecutul meu... asemănarea noastră absolută
strămoşii comuni... jocurile copilăriei adolescente...

déjà-vu-ul are legile lui de nimeni vreodată cunoscute
în singurătate arţarii se umplu cu vrăbii...

fac eforturi... mă autosugestionez
că n-am iubit o nălucă

întâmplarea ta prada perfectă
a ecranului devorator fără scrupule
sustrăgându-te ţie însuţi
într-o ingenuitate completă
ştii de mine în felul tău
în general îţi plac ochii mari
nu te dai în vânt după tristeţe
şi totuşi
nefosta noastră poveste te doboară

tocmai de aceea încă!

o vreme ţi-am pus
cuvintele mele
ochelarii de viscol
pardesiul Fantôme
câteva iluzii psihologice
scoase din tratatul sterp al afectivităţii
în care marile dezastre se rezolvă cu sânge rece
în ecuaţii cu unică necunoscută

m-am dezis un timp de metafore
am luat cireşul ca atare
am aşteptat 2-3 fructe
şi brusturele l-am văzut
între verde şi efect terapeutic
nimic mai mult... cum eu însămi
femeia în rochie galbenă
... galbenă cu câţiva fluturi

nu ştiu dacă păcatul se măsoară
în schimbări bruşte de primăvară
în decalări... în nimicuri
în izgonirea aceasta iremediabilă
a copacului sau a omului

în lăuntru surprinşi ca-ntr-o închisoare
nu ne putem reprima marea albastră şi caldă
nici ţipătul pescăruşilor speriaţi de viaţă
sensul regăsindu-l în vecinătate

şi iată în faţă
frumuseţea supravieţuindu-ne
prelungindu-ne fragilităţile
într-un cântec piano-forte serenissimo
în fapt partitura aceasta nescrisă vreodată
atât de minunată!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!