Armistiţiu inexplicabil

Momente sublime sentimentul pişcă
când nici o frunză nu se mişcă,
florile pomilor parfumează-n extaz
lumina ce se-amestecă cu întunericul după amiaz
şi valuri gânditoare povestesc stâncilor
istorii vechi şi noi despre floarea-Paştilor,
roza-vânturilor sau apa-morţilor...
Într-o clipă de pauză pescăruşii se ascund,
în crepuscul lumina şi-ntunericul se pătrund profund.
E ora conturilor şi recenziilor
când peste conştiinţe se-aşază mantiile sfinţilor.
Pare că totul aşa trebuia să se întâmple,
probabil aşa era scris de o mână superioară
pentru că, atunci când lumina bălăioară
se amestecă în mod egal cu întunericul,
dispare umbra corpurilor şi a gândurilor...
Un armistiţiu inexplicabil
între corp, suflet şi destinul zilei implacabil,
doar o clipă înainte să ardă crâmpei
de pasiuni, iubire şi ură precum Pompei,
ce umplu orele de insomnie şi somn al nopţii,
porţi multicolore ale sorţii...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!