Nu pot ajunge-n trupul magic
M-am deocheat într-o stație de metrou
din cauza unei frumoase ce mă privea insistent
și neatent am pierdut și trenul,
am mers apoi la două gemene cunoscute
pentru descântecul de rigoare.
Gândurile mă transpun în alte tăceri
lăsate în oglinzile timpului năvalnic
unde numai frunza plopului se clintește
în vreme ce plutesc peste umbrele zânelor.
Las răsuflarea să mă trădeze vinovată
de nu mai pot adormi singur
fără cea venită din lacrima nopții
să-mi lase diminețile cu fruct născător.
Nu pot ajunge-n trupul magic
cu darul ce mi se fură fără să știu
și cheile închid suferința în sipet
până se vindecă durerea din ochi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre suferință
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre metrou
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.