* * *
mi se întâmplă
să fac sacrificii
în numele răului consumat
fără a ști nimic
despre binele nefăcut
alteori îmi pare a fi inutil
gestul făcut din neștiință
în trup de mesteacăn sacrificat
de ce
pun flori albe între coperți
de cărți nescrise
și tac
sacrificând totul
viața mea
chiar plânsul tău
în numele unei idei confuze
cât despre riscul de-a orbi subit
vom mai vorbi cândva
prin ochii unei frunze
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.