Paiete vesele și triste
Paiete vesele și triste,
rătăcire în labirint lacunar,
litere se înconvoaie haotic în cuvinte.
Răsucesc semn de întrebare
pe cârligul undiță al rostirii,
retoric îl alung în marea de verde,
loc de taifas al melcilor-vorbe.
Vânători de cuvinte-nțelepte
adună monezi găurite
din fântana cu dorințe deșarte.
Alchimiștii sapă încă în urme
pe necărările deșertului,
circumvoluțiuni alegorice de vorbe,
nuci decojite de înțelesuri,
dorul meu de toamnă târzie,
crestat doar pe palme
și-n gânduri...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânătoare
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre pescuit
- poezii despre gânduri
- poezii despre dorințe
- poezii despre dor
- poezii despre deșert
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.