Amintiri dintr-o viaţă uitată sau... ignorată

când pe televizor o husă decentă, croşetata din aţică albă ca spuma laptelui
pe masa mare din sufragerie un mileu de macrame strivit de un frumos şlefuit geam de cinci milimetri
şi pe fotoliile englezeşti câte o învelitoare împletită din lâneturi colorate ca un curcubeu
parcă nici nu mai contează ce se ascunde în fiecare sertar, în cutii de bomboane de ciocolată...
nasturii sunt păstraţi că poate mai trebuie cândva, resturi de aţă pe care nu te înduri să le arunci
chitanţele de la televizorul cu lămpi pe care îl ai sus pe şifonierul din dormitor
şi cutia cu şireturi de pantofi desperecheate, decolorate şi demodate...
cutia cu pioneze ruginite şi hârtia albastră de învelit cărţi şi caiete
toate, îţi trezesc un fior în adâncul inimii. privindu-le
îţi dai seamă că ai trăit, că ai avut copii la şcoală şi priveai câte două ore la televizolul alb-negru
îţi aduci amintele de cozile la carne şi lapte sau ulei şi zahăr în care aflai o mulţime de amănunte picante.
acum te uiţi în jur şi nu te mai recunoşti. din oglindă te priveşte o umbră de respect şi stimă de sine
printre riduri descoperi urdorile unor lacrimi de mult apuse şi poate chiar zâmbete
aştepţi cu sufletul la gură sosirea poştaşului care în curând va dispare şi el
iei pensia şi o aşezi pe căprării inventate sau uitate
pentru că guvernul ăsta nu mai ştie că tu ai plătit zeci de ani ceaseul şi ceaseseul
şi îţi spune că nu mai poţi face analize gratuite pentru că analizele din ziua de azi se plătesc
un consult este un afront şi o insultă iar plata gigacaloriei este o tortură hibernală
bine măcar că eşti singur, copii îşi văd de ale lor iar nepoţii se pişă pe el de vot
hai sictir coană politică, toată lumea ştie că eşti cam curvă. noroc cu talk show-urile de televiziune
la care vin oameni deştepţi care îţi spun ce trebuie să faci. de parcă până acum nu ai fi trăit sau respirat
mai cârpeşti puţin un ciorap, mai încropeşti un ghiveci călugăresc şi te rogi unui Dumnezeu umil de lângă tine
pentru că Dumnezeii preoţilor şi ai preafericiţilor sunt puşi să numere voturi, să slujească parlamentului şi primarilor
şi dacă nu te regăseşti între paginile unei cărţi, poate că nici măcar nu ai trăit
dar fruntea sus, în iad toate becurile sunt arse şi nimeni nu o să te privească spunându-ţi că eşti o babă comunistă
îi cer iertare lui Dan Lungu pentru ingratitudine, dar dacă un ministru spune că suntem un popor de infractori
de ce m-ar deranja să mi se spună că sunt o babă comunistă? de parcă eu am ales să fiu. sau chiar mi-am dorit...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!