Jocul
-Dacă ai fi zeu, uite ce ar trebui să faci,
auzi în somn vocea ivită din noapte.
Să joci jocul, nu ești însă singurul care câștigă!
Umpli tabla de joc
cu nume pentru fiecare zi
în care iubești un om,
el este omul creat de cuvintele tale.
Ai în grije nevoile sale
pentru fiecare dintre ele
scrii câte un poem
cum ar fi, să iubească, să urască,
să se lepede de tristețe.
Jocul se reia zilnic cu alte chipuri
cei simpli câștigă
Întreabă-te cât ești de simplu?
În fiecare zi te poți vindeca de singurătate
este jocul în care redevii om.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.