Simțuri în neștire
Nu știu căt e de natural
Să nu mai auzi
Bine de la o vârstă
Să nu mai vezi
Să nu mai guști sau să miroși
Dar mai ales să nu mai atingi
Și să nici nu mai știi
Cum e să fii atins
Ce să mai pierzi să uiți să disperi?
Zâmbește minunii că toate trec
Și chiar de aceea sunt
Atât de palpabile
Uite îmi zâmbeam
Unui gānd în stația de tramvai
Cu simțurile în neștire
Și la geamul unui jeep
Mă salută
Doctorul meu de familie
Zâmbește și mă întreabă
De sănătate
Sunt bine îi zic mai am dureri dar nu insistă
Sunt mai omenoase
Ne-am urat de bine
Nu-i char atât de greu
Și mi-am zis uite domnule
Totuși e fain dacă
Și doctorul se poate molipsi
De zâmbetul meu
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre simțuri
- poezii despre vârstă
- poezii despre tramvaie
- poezii despre sănătate
- poezii despre medicină
- poezii despre medici
- poezii despre familie
- poezii despre durere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.