Dezlănțuită ploaie
Gonește ploaia-n ropot, pâraie șiroiesc,
Bulboace fierb sărind în clocot ne-ncetat,
Vuiește-n urlet vântul și fulgere pornesc,
Copacu-și plânge ramul căzut și sfârtecat.
Trimiși de prin înalturi, de pe-un tărâm ceresc,
Nori îmbibați de lacrimi se-ncaieră, se bat,
Gonește ploaia-n ropot, pâraie șiroiesc,
Bulboace fierb sărind în clocot ne-ncetat.
Pornește-o viitură din câmpul înecat,
Puhoaie-nvolburate în vad se prăvălesc,
Alunecă pământul, spre vale-i revărsat,
Stihia furioasă lovește-ntregul sat,
Gonește ploaia-n ropot, pâraie șiroiesc.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre sat
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre furie
- poezii despre crengi
- poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.