Zeci de gânduri
Iată-mă, un pic mai mic
decât cel mai mic pitic!
Trimis acum la culcare,
sunt încercat tare-tare
de zeci, sute, mii de gânduri,
care vin, iar vin, în rânduri.
Păturica azurie
trece bine de bărbie
și de-o oră, în secunde,
înțelesul mi se-ascunde
printre noi învățăminte
adăpostite în minte.
"Ai răbdare și ascultă,
nu te-ntrece-n vorbă multă,
ajută cu drag, măsoară,
de trei ori a doua oară,
fii prietenos, zâmbește,
pe oricine prețuiește;
recunoaște când greșești,
nu-nălța ceea ce ești,
pune capăt înțelept
lucrului ajuns nedrept,
socotește chibzuit,
timpul este neoprit,
munca nu-i de amânat,
adaugă ce-ai uitat!".
Nimic nu duce spre pace,
toate înțeapă cu ace,
probleme învăluite
stau în cheia lor, unite.
Totuși, nesperat, ușor,
un simț sare-n ajutor,
așezându-mă tiptil
în hăinuța de copil
și, de m-ai fi întrebat,
aș fi spus imediat:
"Cred, sigur, vreau o bucată
dintr-un tort de ciocolată,
aș mai dori o felie
de plăcintă aurie,
visul încăput în nori,
curgând la mijloc de zori,
creioane de colorat,
un căluț înaripat,
cântece, apoi, pisică,
încă altele, adică
trebuințe însemnate,
de la Domnul adunate!".
Noaptea lucește albastră,
potrivind ca o măiastră
fluturi argintați de stele
peste gândurile mele...
poezie pentru copii de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre gânduri
- poezii despre ajutor
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre superlative
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.