Liniștea deasupra copacilor
liniștea o găsești undeva deasupra copacilor
acolo plutește și eternul dor
acolo asculți în tihnă cântecul izvoarelor
veșnicia de bronz a clopotelor
și mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinților care nu te mai așteaptă
de o vreme în pridvor
deasupra copacilor înverziți
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-și crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru țară
care nu mai au țărână să-și învie strămoșii
și să-și îngroape morții
doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor
liniștea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porți de mănăstiri
câteodată coboară pe ape în suspine
și se preface în umbre de sfinți
în șoapte de mamă
și în dor
de părinți
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre sânge
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre muzică
- poezii despre mamă
- poezii despre infinit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.