Ghetsimani

- Te rog îndepărtează, de poţi, încă puţin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura şi plină de venin
Şi-n plus, mocneşte-a ură şi spumegă război.

De când îl ştii, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Şi-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.

Din umbră păpuşarii, scoţând în faţă "sfinţi",
Ne spun că rău-i bine şi binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinţi
Oameni ucid alţi oameni, clamând numele tău.

Sub steagul toleranţei, mărşăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.

Şi oameni sunt altfel, nu pot să îţi explic
Dar când privesc oglinda se văd ei înşişi zei
Nu-s răi... nu toţi desigur... nici buni nu pot să zic,
Prea stau în nepăsare, prea sunt doar pentru ei.

Li s-a indus ideea că nu le eşti util
Că pot şi fără tine, oricine e viteaz
Până când vine greul, atunci e mai facil
Să-nalţe-o rugăciune să-i scoţi din vreun necaz.

Nici eu nu ies din cadru, o recunosc cinstit
Puternic în credinţă nu sunt cum mi-aş dori
Nu m-am pretins vreodată a fi un erudit
Şi nici sanctificabil vreodată nu voi fi,

Dar văd cum omenirea, de-un timp se duce-n jos
Şi-n loc de elevare, involuăm fatal
Şi mă gândeam o clipă, că Tu, fiind Hristos
Să faci un gest din mână, s-o-nalţi spiritual...

- Ce-mi ceri îmi stă-n putere, dar oare e-nţelept
Să-ncerc s-aduc schimbarea la cei ce nu o vor?
Când materialismul e singurul concept
E greu a face pasul spre stadiul următor.

Despre iluminare aveţi idei cam vagi
Eu v-aş purta tot drumul, la capăt să vă las
Dar ce învăţăminte mai poţi, ca om, să tragi
Când ai ajuns acolo, fără să faci un pas?

Şi chiar de-ar fi să fie ca mâna să-mi ridic
Şi să vă-nalţ în spirit aşa cum vă doriţi,
Ca fiinţe de lumină născute din nimic
Cadoul ce l-aş face, aţi şti să-l preţuiţi?

Când ţi-e servit pe tavă, nimic nu pare greu
Însă deschide ochii în jur şi ai să vezi,
Această lege-a firii va exista mereu:
Ce nu obţii cu trudă, nu ştii cum să păstrezi.

Aveţi înţelepciunea de-a şti să cercetaţi
Stăpân e fiecare pe propriul lui destin
La orice întrebare, răspunsul îl aflaţi
Cu cât parcurgeţi drumul puţin câte puţin.

De la-nceputuri, răul în lume-a existat
Căci fără el ce-i bine, voi n-aţi fi înţeles
Şi binele, şi răul sunt lecţii de-nvăţat,
Iar lecţiile-nvăţate sunt paşi către progres.

Când timpul o să vină veţi şti să judecaţi
Având chiar libertatea de a alege voi
În dragoste şi ură de partea cui să staţi,
De răspândiţi lumină sau împroşcaţi noroi.

În voi se dă o luptă şi ca să biruiţi
Credinţa să vă fie şi sabie, şi scut
Nu disperaţi o clipă, căci singuri n-o să fiţi
Voi fi şi Eu acolo şi am să vă ajut.

Pe Via Dolorosa şi voi va trebui
Din semne de-ntrebare, o cruce să purtaţi
Şi când veţi înţelege că numai a iubi
Este răspuns la toate, atunci veţi fi salvaţi.

Apoi, zicând acestea, Iisus s-a ridicat
Din flori i se întinse covor pe sub măslini
Şi sub lumina lunii porni îngândurat
Sărutul să-şi primească şi ramura de spini.

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Votează! | Copiază!