Zvon de toamnă

E toamnă iar cu ceaţă-n zare
Şi-n parc, puhoi de crizanteme
Se plâng bolnave după soare,
Că bruma le-a creat probleme.

Cocori, ca nişte vagi himere,
Vâslesc pe vechiul azimut,
Ca osândiţii la galere,
Spre un tărâm necunoscut.

Sătui de-atâta trândăvie,
Aracii goi – cuprinşi de teamă –
Nemulţumiţi ar vrea să ştie
De ce nu-i bagă via-n seamă.

Ciobani coboară de la munte
Cu doine stinse în caval,
Iar codrii se gătesc să-nfrunte
Un nou program autumnal.

Se-aude mustul cum bufneşte
Misterios în lungi rafale
Şi simţi cum te ademeneşte
Să uiţi de griji esenţiale.

E toamnă iar şi dinspre cramă
Adie-un iz de tulburel
Şi-o voce să-l gustăm ne cheamă:
Să fie oare, Păstorel?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!