Am uitat ce-am scris

Ochii goi, ţintuiţi pe foaia albă gânduri care plâng
Lacrimi pline de inconştienţă, pe obraz se frâng.
Timp pierdut într-o ulcică în care vinul s-a acrit,
fum din creierul ce arde viaţa ce- ai de trăit.
Intunericu-n retină sparge idealuri,
din oglinda mării triste ies din matcă valuri.
Farul ce salvează navele din vieţi proscrise
a închis în taină luna iar luminile promise
azi s-au transformat în ploi de daruri
ce aşteaptă în tăcere elogii şi lauri.

Doar uitarea mai aleargă sus pe culmi de vis.
Ce scriam la început? Am uitat ce-am scris.
Ochii goi, tintuiti pe foaia albă, gânduri, gânduri,
curg din lacrime amare transformând în rânduri
de speranţe adormite într-o lume ireală,
poezia existenţei scrisă azi pe foaia goală,
cu umor ce stă ascuns într-o călimară,
unde viaţa ni s-a scurs transformând în smoală
frumuseţi de nepătruns din trecuta vară.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!