Melodul
Cântă-n strana cea rece și pustie
Melodul ce de viața vie a uitat;
Își împarte sufletul între dor și trufie,
Nu spune nimănui nimic; e sieși cenzurat!
Cântă și surpă din cuvinte mereu
n-are decât liniștea de veci înainte;
Iubește rănile ce ard în Dumneyeu
Și cade tulbure în oarbe jurăminte!
Melodul și-a-nscripționat pe lacrimi!
Comoara din ceruri azi, nevăzută;
A uitat de moarte, a uitat de patimi
Și... josul paginii citite tainic tot sărută!
Melodul a uitat de mamă și de tată...
E în pustiul cel adânc, vibrant;
Mai prelungește șoaptele c-o șoaptă
Și cântă peste timp, ades însingurat!
Melodul aude ecoul din îngeri...
Sfinții în taină îl mărturisesc;
Psalmii sunt plini de frângeri
Atât de înalt, suav, dumnezeiesc!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Anton. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.