Uşile

cerul scotea din negrul îndrăzneţului mâine
un colţ
împăturit cu grija naşterii noastre
fratele meu de ţărână şi apă
după mii de ani
ridică privirea spre boltă
animalele născute înainte de paşte
şi
doicile ştiu acest lucru
numărul personal cere un umăr de sprijin
generaţiilor viitoare
mintea face pasul spre lumina dintâi
am toate motivele să trăiesc cu încetinitorul
printre vase de sare
coada unui rechin despică orizontul
până la rozul suav al vinului dat pe deasupra
degetele împletesc împotriva uitării
ţi-am tăiat în jurul sânului drept -
înţepător de smochine
să nu simţi dulcele otrăvitor
precum
respectul meu promis uşilor rămase închise

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!