Încrâncenare

smulge-voi rădăcinile neamului şi le voi da hrană porcilor
alunga-vă-voi din paturile şi din cugetele voastre
şi se va vedea dreapta voastră credinţă
zise Ucide-l Toaca frecându-şi mâinile însângerate

şi după cele şapte molime abătute asupra neamului şi după ani de chin
foametea, ura, nimicnicia, uciderea pruncilor, hoţia, minciuna
inimile îşi smulgeau rădăcinile, care plângând
care cu sufletul pustiit şi cugetul ros de îndoială şi plecau

pribegie scria în colbul urmelor paşilor
şi urgia se abătea asupra celor ce nu se dădeau plecaţi
biciuind trupuri bătrâne şi tinere de-a valma
pârjolind căile de plecare, de întoarcere

hotarele sunt doar vâlvătaie şi flacără
lacrimile au secat şi cu ele s-a dus şi umbra verdelui
pustiul muşcă halcă din trupul schilod
şi vaietele se preling în moarte

ne-ai otrăvit diavole! ne-ai spulberat în cele patru zări
ne-ai măcinat în piua necazului dar sufletele noastre tot nu le-ai luat
ici, colo candela speranţei pâlpâie în noapte
odată şi odată va veni şi judecata ta

şi din toate inimile rănite şi rătăcite se va revărsa lumina pedepsei

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!