Păreri de rău
pe ultima zăpadă am tăiat un puigan de cireș
crescut lângă un gard
dintr-o cireașă scăpată poate
din ciocul unui graur
motivele erau atuncea beton
era destul de vânjos
și nu dădea semne de floare
(așa credeam eu)
neplodind de ce să-l mai las
în timp mi-ar fi crăpat
nearmata temelie de gard...
intru în grădină
burnițează e frig vântul bate din nord
o mare mâhnire simt când îl văd
așa prăbușit cu ultimele rămășițe de sevă
în zilele calde ale primăverii
anemic ce-i drept
dar totuși a înflorit
îl ridic să-l duc la grămada de vreascuri
sus îl țin cu toate puterile
recele vânt îl și mă-ndoaie
îi smulge și-mi aruncă în față
ploi de petale...
vâjâie vântul în toată grădina
și-n crengile lui
bocet o fi ori sudalmă
un gând mă întreabă
ce-ai zice de-ai fi în locul lui
și-n vuiet de vânt parcă aud
nenorocitule de ce m-ai ucis...
ca o zdreanță mă simt
am ucis o speranță...
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre flori
- poezii despre cireșe
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zile
- poezii despre tristețe
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.