Pe cont propriu

Mi-e dor de prostia analfabetă, dârla-dârla,
cu mămăliga-ntre dinţi
şi cu ţărâna-ntre deştile de la picioare
care – ca şi bălegarul nevinovat –
face parte din binecuvântata natură...
Aici, însă, prostia graseiază cu pauze de gândire,
gesticulează cu pipa în mână,
îşi mângâie galeşă barba
sau îşi roade doctă ramele ochelarilor
pe fundalul impresionant al bibliotecii,
scuipând lung şi subţire printre dinţi
cu nume grele şi termeni intraductibili...

Nimic mai trist
decât maldărele de reviste literare
care mă înconjoară ;
ar trebui să fie o sursă de viaţă,
de entuziasm,
dar toate sunt la fel
pentru că toţi scriu la fel ;
le lipseşte singurătatea,
se înghesuie unii într-alţii
într-o aglomeraţie compactă repartizată pe "generaţii",
de parcă le-ar fi frică să existe
pe cont propriu.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!